Motivația autentică versus presiunea externă
„Trebuie să înveți!”
„Trebuie să ai succes!”
„Trebuie să fii mai bun!”
„Trebuie să demonstrezi că poți!”
Mulți dintre noi am crescut înconjurați de astfel de mesaje. Unele au venit din grijă, altele din așteptări, iar altele din dorința sinceră a celor din jur de a ne vedea reușind. Cu toate acestea, există o diferență importantă între a acționa pentru că ne dorim cu adevărat ceva și a acționa pentru că simțim presiunea de a nu dezamăgi.
În discursul public despre succes, performanță și dezvoltare personală, motivația este prezentată ca o resursă individuală care poate fi activată prin voință, disciplină sau determinare. Cu toate acestea, cercetările din ultimele decenii sugerează că nu orice formă de motivație produce aceleași efecte asupra învățării, performanței și stării de bine.
Ce este motivația autentică?
Motivația autentică reprezintă energia interioară care ne determină să acționăm deoarece activitatea are sens pentru noi, răspunde unor valori personale sau contribuie la obiective pe care ni le asumăm conștient.
Una dintre cele mai influente perspective teoretice în domeniu este Teoria Autodeterminării (Self-Determination Theory), dezvoltată de Edward Deci și Richard Ryan (2000, 2020). Poate, oamenii pot fi motivați atât de factori interni, cât și de factori externi, însă calitatea motivației este mai importantă decât intensitatea acesteia.
Această distincție devine esențială într-o societate în care performanța este adesea asociată cu evaluări permanente, comparații sociale și standarde ridicate de succes. Deși presiunea externă poate genera conformă și rezultate pe termen scurt, numeroase studii arată că dezvoltarea sustenabilă, perseverența și satisfacția personală sunt asociate mai degrabă cu formele autonome ale motivației decât cele controlate extern (Ryan & Deci, 2020).
Angajatul care găsește sens în munca sa va depăși mai ușor perioadele dificile decât cel care lucrează doar pentru validare externă. Părintele care investește în dezvoltarea sa personală pentru a deveni un model pentru copilul său va menține schimbarea pe termen lung mai ușor decât cel care acționează doar sub presiunea criticilor.
Cum funcționează presiunea externă?
Presiunea externă se bazează pe recompense, sancțiuni, comparații sau așteptările celorlalți.
Uneori funcționează, poate chiar foarte bine pe termen scurt. De exemplu, un termen limită ne poate mobiliza, o evaluare importantă ne poate determina să depunem efort, o apreciere primită poate crește nivelul de implicare.
Problema apare atunci când presiunea devine principalul motor al acțiunii. În acest context, oamenii încep să funcționeze din obligație, nu din convingere.
Societatea contemporană este construită în mare măsură pe mecanisme ale presiunii externe. Notele școlare, evaluările profesionale, comparațiile sociale, indicatorii de performanță și validarea publică reprezintă instrumente frecvent utilizate pentru stimularea comportamentului.
În educație, acest fenomen este vizibil frecvent. Mulți elevi învață pentru note și nu pentru învățare. În mediul organizațional, mulți angajați lucrează pentru evaluare și nu pentru dezvoltare profesională. În viața personală, numeroși adulți urmăresc obiective care răspund mai degrabă așteptărilor sociale decât propriilor valori, iar din această perspectivă, problema nu este lipsa motivației, ci calitatea ei.
Un aspect mai puțin discutat în literatura de specialitate este impactul pe care presiunea externă îl are asupra identității personale. Atunci când oamenii petrec perioade îndelungate încercând să răspundă așteptărilor celor din jur, apare riscul dezvoltării unei forme de succes lipsită de satisfacție. Persoana poate obține rezultate remarcabile și, în același timp, să experimenteze un sentiment persistent de gol interior. Poate atinge obiective importante fără să simtă că acestea îi aparțin cu adevărat sau poate primi aprecierea celorlalți fără să experimenteze sentimentul autentic al împlinirii. Psihologii descriu această situație ca o discrepanță între sinele autentic și sinele construit pentru a răspunde așteptărilor sociale.
În practica de coaching, aceasta este una dintre cele mai frecvente situații întâlnite la adulții cu nivel ridicat de performanță. Nu lipsa competenței generează dificultatea. Nu lipsa resurselor, ci dificultatea de a răspunde sincer la o întrebare aparent simplă:
„Acest obiectiv este cu adevărat al meu?”
Întrebarea aceasta ne obligă la o următoarea: „Cum cultivăm motivația autentică?”
La SPRE SENS primul pas este clarificarea valorilor personale, întrucât atunci când știm ce este cu adevărat important pentru noi, deciziile devin mai simple. Al doilea pas este formularea unor obiective care au semnificație personală pentru că nu orice obiectiv popular este și obiectivul potrivit pentru noi, iar al treilea pas este dezvoltarea autonomiei, întrucât oamenii au nevoie să simtă că aleg, nu că sunt controlați.
În cele din urmă, este important să înțelegem că motivația nu este o stare permanentă. Nimeni nu este motivat în fiecare zi. Diferența o face capacitatea de a rămâne conectat la sensul acțiunilor noastre chiar și atunci când entuziasmul fluctuează.
Societatea vorbește frecvent despre performanță, rezultate și succes... mai rar vorbește despre identitate, de aceea începem noi...cu prima frază...cu prima filă și cu fiecare poveste care duce SPRE SENS!
Prof. coach Tania Maria Colniceanu
Referințe
Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The "what" and "why" of goal pursuits: Human needs and the self-determination of behavior. Psychological Inquiry, 11(4), 227–268.
Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2020). Intrinsic and extrinsic motivation from a self-determination theory perspective: Definitions, theory, practices, and future directions. Contemporary Educational Psychology, 61.
Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. W. H. Freeman.
Duckworth, A. (2016). Grit: The power of passion and perseverance. Scribner.