Cum iei decizii mai clare
Motto: „O decizie bună nu este întotdeauna cea care elimină orice risc.”
(T.M. Colniceanu)
În fiecare etapă importantă a vieții suntem puși în situația de a lua decizii care pot modifica semnificativ direcția dezvoltării noastre personale și profesionale. Alegerea unui traseu profesional, schimbarea locului de muncă, asumarea unui rol de leadership, continuarea sau încheierea unei relații, inițierea unui proiect antreprenorial sau chiar deciziile aparent simple privind utilizarea timpului și a resurselor personale sunt situații în care oamenii caută claritate și certitudine.
Paradoxal, într-o societate caracterizată de acces aproape nelimitat la informație, mulți oameni raportează un nivel crescut de confuzie decizională. În practica de coaching observăm frecvent persoane extrem de competente, cu un nivel ridicat de educație și experiență profesională, care dispun de informații suficiente pentru a lua o decizie, dar care rămân blocate luni sau chiar ani într-un proces continuu de analiză.
Această observație este susținută și de cercetări contemporane din psihologia cognitivă. Luarea deciziilor nu este un proces exclusiv rațional, bazat pe analiza obiectivă a alternativelor disponibile, ci rezultatul unei interacțiuni complexe între cogniție, emoție, experiențe anterioare, valori personale și influențe sociale (Kahneman, 2011).
De ce informații suplimentare nu produc întotdeauna claritate?
Una dintre cele mai răspândite convingeri este aceea că incertitudinea poate fi eliminată prin acumularea unui volum mai mare de informații. Din perspectivă psihologică, această presupunere este doar parțial adevărată.
Cercetările lui Barry Schwartz (2004) asupra fenomenului denumit „Paradoxul alegerii” demonstrează că multiplicarea opțiunilor poate genera efecte contrare celor anticipate. Atunci când numărul alternativ crește, crește și efortul cognitiv necesar evaluării acestora, precum și teama de a nu pierde oportunitățile prin alegerea unei singure variante.
În termeni practici, persoana nu mai compară doar avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, ci începe să anticipeze regrete viitoare, scenarii negative și oportunități ratate. Astfel, procesul decizional se transformă într-un proces de evitare a greșelii, nu de identificare a direcției potrivite.
În coaching întâlnim frecvent manageri, antreprenori sau profesioniști care au realizat zeci de analize comparative și au solicitat opiniile numeroșilor experți, fără ca acest lucru să aducă mai multă claritate. În realitate, problema nu este lipsa informațiilor, ci dificultatea de a stabili care dintre informații sunt relevante pentru propria identitate și propriul sistem de valori.
Rolul valorilor personale în claritatea decizională
Literatura din domeniul coachingului și al psihologiei motivaționale sugerează că deciziile stabile și satisfăcătoare sunt cele care reflectă congruența dintre comportament și valorile individuale.
Teoria autodeterminării elaborate de Deci și Ryan (2000) arată că oamenii funcționează optim atunci când comportamentele și alegerile lor susțin nevoile fundamentale de autonomie, competență și relaționare. Atunci când o decizie intră în conflict cu una dintre aceste nevoi, apar frecvent sentimente de ambivalență, rezistență sau lipsă de motivație.
În practica de coaching, claritatea apare rareori în momentul în care clientul găsește o nouă informație. Mult mai frecvent, ea apare atunci când clientul identifică valoarea pe care caută să o protejeze printr-o anumită alegere.
De exemplu, o persoană care oscilează între păstrarea unui loc de muncă stabil și lansarea unei afaceri proprii poate descoperi că dilema nu este o financiară, așa cum credea inițial. În multe situații, conflictul real se produce între două valori profund importante: securitatea și autonomia. Odată identificat acest conflict valoric, procesul decizional devine considerabil mai clar.
Claritatea nu înseamnă eliminarea emoțiilor
O altă concepție eronată este aceea că deciziile bune sunt exclusiv raționale și că emoțiile sunt un obstacol care trebuie eliminat.
Contribuțiile lui Antonio Damasio (1994) au modificat profund această perspectivă. Studiind persoane care să prezinte afectări neurologice în regiunile implicate în procesarea emoțională, Damasio a constatat că acestea întâmpinau dificultăți majore în luarea deciziilor lor cotidiene, deși capacități lor logice rămâneau intacte.
Rezultatele sugerează că emoțiile funcționează ca un sistem de orientare care oferă informații relevante despre semnificația personală a unei situații. Cu alte cuvinte, emoțiile nu sunt opusul rațiunii, ci o componentă esențială a procesului decizional adaptativ.
În coaching, întrebarea nu este „Cum eliminăm această emoție?”, ci „Ce informație importantă îmi transmiți prin această emoție?”.
Cum facilitează coachingul claritatea decizională?
Una dintre cele mai valoroase contribuții ale coachingului constă în crearea unui spațiu structurat de reflecție. Într-o lume caracterizată de viteză, suprastimulare și presiune constantă pentru performanță, oamenii au din ce în mai puțin context în care să examineze riguros propriile convingeri, valori și obiective.
Cercetările privind coachingul bazat pe dovezi indică faptul că întrebările reflexive facilitează procese de autoreglare, autocunoaștere și dezvoltare a clarității cognitive (Grant, 2017).
Un proces eficient de coaching nu îi arată clientului ce decizie să ia. În schimb, îl îndrumă să identifice valorile, să distingă între frică și risc real, să exploreze consecințele diferitelor opțiuni și să clarifice criteriile de alegere.
Concluzie
Poate că una dintre cele mai importante lecții pe care nu le oferă cercetările contemporane despre luarea deciziilor este aceea că oamenii nu au nevoie de mai multe informații. Adesea, au nevoie de o cercetare mai profundă a propriei persoane.
Claritatea nu este absența incertitudinii. Claritatea este capacitatea de a acționa în ciuda incertitudinii, fiind ghidat de valori, obiectiv și sens personal.
Din această perspectivă, coachingul nu este un proces de găsire a răspunsurilor perfecte, ci un proces de dezvoltare a discernământului necesar pentru a lua decizii asumate, coerente și autentice.
Poate că marile decizii ale vieții nu au nevoie de mai multe sfaturi, ci de mai multă claritate. Claritatea apare atunci când ne oferim timpul și spațiul necesar pentru a ne asculta cu adevărat, pentru a înțelege ce este important pentru noi și pentru a acționa în acord cu valorile noastre. Acesta este drumul pe care îl construim, zi de zi, la SPRE SENS: un drum de la întrebare la înțelegere, de la ezitare la asumare și de la confuzie la direcție.
Prof. coach Tania Maria Colniceanu
Referințe
Deci, EL și Ryan, RM (2000). „Ce-ul” și „de ce”-ul urmăririi obiectivelor: Nevoile umane și autodeterminarea comportamentului . Psychological Inquiry, 11(4), 227–268.
Damasio, AR (1994). Eroarea lui Descartes: Emoție, rațiune și creierul uman . New York: Putnam.
Grant, AM (2017). A treia generație de coaching la locul de muncă . Coaching: An International Journal of Theory, Research and Practice, 10(1), 37–53.
Kahneman, D. (2011). Gândire rapidă și gândire lentă . New York: Farrar, Straus și Giroux.
Schwartz, B. (2004). Paradoxul alegerii: De ce mai mult înseamnă mai puțin . New York: HarperCollins.